Libertate

De jumătate de an încerc să ințeleg un nou concept, cel de libertate. Și pentru un motiv sau altul îmi este foarte greu.
Vezi tu, în educația noastră din momentul în care realizăm că existăm pe această lume, suntem îndoctrinați cu un ritual clasic ce sună in felul următor:
Grădinița: unde ar trebui să ne desprindem de mama și să ne lărgim orizonturile, să cunoaștem oameni și să socializăm poate să și aflăm o versiune crudă de dragoste.
Școala: locul în care ne stimulăm intelectul, ne punem o bază solidă de cultură generală, locul în care se leagă probabil cele mai trainice prietenii si nu pe final, locul în care ne stabilim un loc într-o ierarhie și devenim competitivi. Tot aici experimentăm si prima decepție în dragoste, primul sărut, prima țeapă, de fapt aici se intamplă multe lucruri importante prima dată.
Liceul: asta e perioada care ne schimba complet, fizic, social, intelectual, moral ș.a.m.d. Atunci ne formăm personalitatea primară, atunci ne separăm in grupuri cu interese comune, atunci incepem să luam decizii singuri. Sex, fumat, droguri, condus, chefuri, iubire, beții, plans, râs isteric, banchet și bac, le știi și tu, toate se intampla in liceu.
Facultatea:
După tot balamucu ăsta te trezești că ai ales o facultate sau nu și ești mai mult sau mai puțin fericit cu decizia ta, și te gândești: ”Căcat, tre să mă pun pe treabă”. Și asta faci pana la primu’ chef din studenție când prinzi gustul distracției.
Nimeni nu-ți stă în spate că doar ai aterizat oriunde numai nu aproape de ai tăi, și în sfârșit faci ce vrei tu, cei drept fără prea mulți bani dar în sfârșit liber. In fine, după anii de rigoare sau poate mai mulți cu stresul si cu mita aferenta ,în care realizezi că nu ai fost așa liber cum credeai, termini facultatea te vezi cu o hârtie in mână da in același timp te lovește gândul că tot în clasa a șaptea ești și o mai scalzi eventual cu un master pentru că nu ai chef de muncă încă.
După toata corvoada asta foarte probabil ai trecut deja prin una sau două “relații de lungă durată” eșuate mizerabil, și te arunci în câmpul muncii.
Munca:
Dezastru! În final îți găsești un loc de muncă în domeniul tău sau nu, job la care trebuie să muncești mult pe bani puțini că doar așa e la început ... la mijloc și chiar și la sfârșit.
Intre timp te vezi căsătorit, copii și la final de carieră (aici nu am ajuns încă, dar vorbesc din exeriența alora). Moment în care vitața ta ajunge pe un loc de secund sau terț sau mult mai jos după nevastă, copii, carieră. După atâta amar de muncă in sfarșit vine și marele premiu, pensia, și esti liber.
Dar esti cu adevărat liber? Nu, nu esti! De ce?
Vezi tu, anii ăștia de uzură si-au spus cuvântul printr-o osteoporoză, o problemă cardiacă și multe altele care nu te lasă nicicum să te bucuri de banii ce i-ai câștigat și timpul liber ce acum îl ai.
În concluzie nu am fost niciodata liberi cu adevarat.
La început spuneam că încerc să ințeleg conceptul ăsta nou mie, coneptul de libertate. Nu este ceva idilic pentru că mi-am petrecut timpul înultimele 2 săptamani cu oameni liberi și realizați oameni care au și timp și bani, adică se poate, doar că dintr-un motiv mi-e greu vine să-l cred.
De ce, te intrebi? Pentru că de la grădiniță până la pensie urmăm un sistem clasic și defect in care ne vindem o mare parte din timpul nostru sau mai bine viața, ieftin, tocmai de asta am făcut o mică simulare de viață așa cum suntem învățați că ar trebui să fie ca să ne considerăm niște oameni realizați.
Soluția de a avea și timp si bani există doar că trebuie să deschizii ochii și să profiți de oportunitătiile ce ți se pun la îndemână. Si asta nu include corul pacii, hippy movement, si voluntariat.
Please think outside the box! For fuck sake think outside the box!

Maniaci

          Motoare turate la maxim prin oraş. Fie că provin ele de la motociclete, fie ca provin ele de la maşini, parcă ndeva în adancurile subconştientului tău iţi dai seama că sunetele astea nu au ce căuta în peisajul ăsta. Îti plac nu-i aşa? Da. Si mie imi plac doar că euforia şi transa se termină subit cand intervine subconstientul,  ăla de care vorbeam mai sus,  în conştient si iţi culcă tot părul ala zbarlit de pe şira spinarii. Nu, ceva nu e bine. Ce?

          Toţii handicapaţii cu juma' de tona de "produs" în păr, ochelari de soare imbecili, cămăşi albe cu manecă scurtă şi mai puţini neuroni decat într-un acvariu cu peşti, se prezintă atat de pierduţi si de periculoşi în trafic încat nu poţi face altceva decat să te dai din calea lor în timp ce ard: benzina, pneurile si pistoanele cumpărate de tata/sponsoru'.

          Mai punem la socoteală piloţii budget, cei care au o masina mai mult sau mai puţin performantă, mai mult sau mai puţin modificată care, la randul lor supun macadamul urban la grele incercări frecanduşi sarmele anvelopelor cu mare voioşie, în manevre demne de un atac de cord.

          Agenţii de vanzări care, cat îi ziulica de lungă şofează şi mai au spontane puseuri de furie şoferească, descărcate la fel pe mult încercatul nostru asfalt citadin.

          Nasol e că omenii de care vorbesc aici s-au proclamat dupa o ieşire din toaleta barbaţlor adevăraţi pasionaţi auto, oameni care, dacă i-ai tăia,  ar sangera super plus fără plumb şi ulei

Castrol R. Şi toţi sunt odiosi.

          Uite care e durerea mea: cu frizurile lor prosteşti şi tenurile cu probleme, cu înclinaţia către purtatul combinezoanelor de curse, fac o imagine proastă întregii comunităţi auto. Din cauza lor să-ţi placă maşinile a început să devină naşpa.

          Dacă e să mai clasificăm odată disperatii după maşini, ei se împart in două grupe. Există cei cărora le plac maşinile pentru că sunt un simbol evident al faptuli că viaţa s-a purtat frumos cu ei. Vezi toate maşinile scumpe parcate ostentativ şi ilegal in fata cluburilor lipsite de locuri de parcare. Pe urmă există şi cei cărora le place să meargă extrem de repede în părţi ale oraşului extrem de nepotrivite pentu aşa ceva. Au impresia că dacă fac o întoarcere cu frana de mană pe cine şti ce bulevard aglomerat, toate fetele din zonă or să-şi dorească să capete cateva din bolile lui venerice.

          Nu cunosc pe nimeni căruia să-i placă maşinile pentru libertatea pe care o conferă sau pentru priveliştile pe care ţi le facilitează. Şi nu, vă rog nu-i pomeniţi pe cei care conduc rable sau maşini de epocă pentru că asta nu denotă dragoste pentru maşini ci dragoste pentru trecut.

          Aşadar vărsaţi-vă frustrările pe pisica vecinului sau de ce nu pe vreun cicuit special amenajat pentru uzarea accelerată a pneurilor si hai să fim civilizaţi, parcaţi legal, lăsaţi handicapaţii  să aibă locurile cele bune cand şofează pentru că la urma urmei si picoarele mai au un rol in locomoţie pe langă roţi ţi voi aveţi acces la ele, nu fiţi sadici.